Frumusetea credinţei creștine: Nașterea Domnului IsusNașterea D...

Frumusetea credinţei creștine:




           Nașterea Domnului Isus

Nașterea D...:            Nașterea Domnului Isus Nașterea Domnului Isus este o mare minune Născut dintr-o fecioară venit în astă lume ...

Botez Falticeni data 30.12. 2018

>

SA NU LASI FLORILE SA PLANGA...

Florile de Salcam - Beneficiile pentru Sanatate (Agenda Ta De Sanatate)

Cântări foarte frumoase

Vindecarea

Vindecarea

        

Doamne Dumnezeule eu am strigat către Tine

Și Tu m-ai vindecat ,căci ți-a fost milă de mine

Ierți toate fărădelegile noastre și ne tămăduești

Numai prin puterea Ta Doamne ne mântuești.

Cum să declanșezi puterea Lui Dumnezeu

Poezii

    

       Curățenia interioară

Ne curățim în exterior să fim mereu mai curați

Dar la interior suntem noi de asemenea curățați

Vrem ca tot ce este adevărat, și vrednic de cinste

Să ne însuflețească , senzații și sentimente realiste.

Tot ce este drept ,tot ce este curat și binecuvântat

Tot ce este vrednic de iubit, în adevărul Tău tratat

Tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună de creștin

Și orice laudă, aceia să ne însuflețească acum pe deplin.

Doamne dă-ne putere să avem mereu un cuget curat

Înaintea Ta și înaintea oamenilor să fim fii cu adevărat

Ca să păstrăm taina credinței într-o curăție sfântă

Într-o armonie cerească ce nu poate să fie înfrântă.

13.03.2018

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim

Intrarea Domnului Isus in Ierusalim

Autor: Simion Ioanas |

Intrarea Domnului Isus in Ierusalim Matei 21:1-13

Evenimentul acesta face parte din planul lui Dumnezeu de a se descoperi omului, de a-si descoperi caracterul, atotputernicia si dragostea Lui pentru om.

Ioan 3:16 Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Sigur ca au fost si alte circumstante in care oamenii au putut sa-i descopere identitatea Domnului Isus, insa cei mai multi inca nu-L cunosteau pe Domnul. Si de aici ni se descopera dragostea Domnului de-a marturisi Evanghelia si de a se descoperi omului prin orice mijloc. Aceasta este un indemn si pentru noi sa traim pe acest pamant pentru a marturisi oamenilor din jur Evanghelia, pentru ca tot mai multi sa aibe parte de mantuire.

Versete biblice despre ochi

 

Ochii

Geneza 21:19

Şi Dumnezeu* i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.

1 Samuel 14:27

Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură, şi ochii i s-au luminat.

Cântece de copii

Colinde copii

CEA MAI UIMITOARE TEHNICA DIN LUME #2

CEA MAI UIMITOARE TEHNICA DIN LUME #2

Sămânța rugăciunii

Picături de Iubire si Lumină: RUGACIUNE DE VINDECARE

Picături de Iubire si Lumină: RUGACIUNE DE VINDECARE: Iisuse, Tu ai purtat bolile noastre şi ai luat asupra Ta durerile noastre. Tu ai purtat pedepsele noastre – de aceea suntem noi salvaţ...

Muzica crestină

Totuși, când să mă căsătoresc?

cântece creștine

Cântece creștine

Psalmii 33:3

Cântaţi-I* o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!

Psalmii 40:3

Mi-a pus în gură o cântare* nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi* au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.

Mărturii

                                        

Mărturii resurse creștine

                                               

Mărturii resurse creștine Lidia Răscol 1 Lidia Răscol 2

                                                

Bârsan Nicolae Cristi Repede

                                                  

Biserica Baptistă Falticeni

Biserica Baptistă Podeni

                                                     

Liliana Grigoriu Liliana Grigoriu 2 Mariana Someșan

Nașterea din nou

Naşterea din nou

AAA

Autor: Mihail Dimitriu |  Album: Mântuirea |  Tematica: Adevarul

Naşterea din nou

de prof. Mihail Dimitriu

poet şi scriitor creştin                       

                 Aşa cum ştim, vor fi mântuiţi doar oamenii care ascultă de Domnul Isus Hristos (Evrei 5.9), adică aceia care împlinesc efectiv în vieţile lor poruncile Sale (Ps. 119.94,166,146; Matei 19.16-26; Marcu 10.17-27; Luca 18.18-27), iar una dintre poruncile fundamentale date de către Domnul Isus Hristos, este: “Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3.7). Din ultimele versete amintite, rezultă că naşterea din nou este o condiţie fundamentală de mântuire.

                În Ioan 3.1-21 este redată discuţia pe care a avut-o Domnul Isus Hristos cu Nicodim, un fruntaş al iudeilor care venise să vorbească cu El. În cursul acestei discuţii, Domnul Isus Hristos a rostit următoarele cuvinte: “Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. ... Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou’. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3.3-8).

                Din mesajul Domnului Isus Hristos, amintit în versetele de mai sus, aflăm că un om nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu se naşte din nou. Întrucât în Împărăţia lui Dumnezeu vor intra doar oamenii mântuiţi (2 Tim. 4.18), rezultă şi pe această cale, acelaşi adevăr enunţat mai sus: pentru ca un om să poată fi mântuit, este necesar ca acesta să se nască din nou.

                Domnul Isus Hristos, le-a adresat ucenicilor Săi următoarele cuvinte: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18.3). În rândurile următoare vom arăta că un om poate ajunge smerit (Matei 18.4) şi fără răutate (1 Cor. 14.20), aşa cum este un copilaş născut de curând (1 Petru 2.2), doar după ce a fost născut din nou.

                În epistola apostolului Pavel către Tit, citim astfel: “Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice” (Tit 3.3-7).

                Analizând versetele amintite mai sus, aflăm că apostolul Pavel ne învaţă acelaşi lucru ca şi Domnul Isus Hristos, şi anume: că o caracteristică de bază a oricărui om mântuit, constă în faptul că acesta trebuie să fie născut din nou.

                După ce am lămurit faptul că orice om care doreşte să fie mântuit, trebuie să îndeplinească porunca Domnului Isus Hristos: “Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3.7), să vedem acum în ce constă naşterea din nou, sau cum mai este ea numită, naşterea din Dumnezeu (Ioan 1.12-13), sau naşterea din apă şi din Duh (Ioan 3.5).

                Sfânta Scriptură ne învaţă că naşterea din nou, din Dumnezeu (Ioan 1.12-13), constituie acea transformare fundamentală ce poate avea loc în viaţa unui om, care este reprezentată în mod simbolic, ca fiind o succesiune de trei etape. Acestea sunt:

                - Dezbrăcarea de omul cel vechi (Ef. 4.22; Col. 3.9).

                - Moartea (dispariţia) omului cel vechi (Rom. 6.2-11; Col. 3.3; 2 Tim. 2.11).

                - Îmbrăcarea în omul cel nou (Ef. 4.24; Col. 3.10).

                Un om vechi, reprezintă în mod simbolic, o persoană moartă din punct de vedere spiritual (Ioan 5.24; Ef. 2.1-5; Col. 2.13; 1 Ioan 3.14), care se lasă călăuzită de către firea sa pământească (2 Cor. 10.3; Rom. 7.5; Gal. 5.13,16), în care nu locuieşte nimic bun (Rom. 7.18,25; 8.3). O astfel de persoană firească are o comportare stricată (Ef. 4.22), fiind înrobită (Rom. 6.6) de diverse păcate (Gal. 5.19-21; Col. 2.13; 3.5-9; Ef. 2.1-3; Rom. 7.5; 13.12-13), care includ tot felul de patimi (Gal. 5.24) şi de pofte înşelătoare (Ef. 4.22; Col. 2.11).

                Pentru ca o persoană oarecare să se dezbrace de omul cel vechi, aceasta trebuie să ia hotărârea de a renunţa definitiv la modul de viaţă pe care l-a avut până în momentul luării acestei decizii (Ef. 4.22). Dezbrăcarea de omul cel vechi debutează cu înnoirea minţii (Ef. 4.23) şi constă în renunţarea la trăirea după poftele firii pământeşti (1 Petru 2.11), ceea ce înseamnă în mod implicit, renunţarea la păcate şi trăirea unei vieţi curate (Ef. 4.25-32).

                Un simbol folosit în Biblie pentru a descrie modalitatea prin care moare omul cel vechi, este răstignirea pe cruce (Rom. 6.5-6; Gal. 2.20; 5.24). După moartea omului cel vechi, are loc, în mod simbolic, şi o îngropare a sa, care ar trebui să se realizeze, în mod simbolic, la botezul în apă (Col. 2.12; Rom. 6.3-4). În mod normal, odată cu moartea omului cel vechi, trebuie să moară (dispară) şi modul păcătos de vieţuire avut anterior (Col. 3.5-9).

                Un om nou reprezintă, în mod simbolic, o persoană care s-a dezbrăcat de faptele întunericului (Rom. 13.12) şi nu se mai lasă călăuzită de către firea pământească (Rom. 13.14; Gal. 3.3; 5.13; 6.8), “fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Rom. 8.7), ci se lasă călăuzită doar de către Duhul lui Dumnezeu (Gal. 5.16-18). Omul cel nou este neprihănit şi sfânt, întrucât este conceput după chipul lui Dumnezeu (Rom. 13.14).

                După ce s-a finalizat procesul de transformare a unui om vechi într-un om nou, omul respectiv a devenit o făptură nouă (Gal. 6.15), în care toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5.17). Această făptură nouă este îmbrăcată în Domnul Isus Hristos (Rom. 13.14; Gal. 3.27), fiind în părtăşie continuă cu Domnul Isus Hristos (Rom. 6.5,8; Ef. 2.5-6; Col. 2.6-10; 3.11), care trăieşte în aceasta (Gal. 2.20). Fiind îmbrăcat cu dragostea (Col. 3.14; 1 Tes. 5.8), cu armătura lui Dumnezeu (Ef. 6.11), cu platoşa neprihănirii (Ef. 6.14), omul cel nou are preocupări duhovniceşti (Col. 3.1-4), şi ca atare Îi slujeşte lui Dumnezeu într-un un duh nou (Rom. 7.6), trăind o viaţă nouă (Rom. 6.4), curată şi frumoasă (Col. 3.12-14; 1 Petru 2.11-18), care nu mai este caracterizată de păcat (Rom. 6.2,11-14).

                Pentru a-i ajuta pe credincioşi să crească “spre mântuire” (1 Petru 2.2), apostolul Pavel era tot aşa de blând cu aceştia, “ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii” (1 Tes. 2.7), şi se străduia să fie alături de ei în orice privinţă (Rom. 12.15-16; 1 Cor. 9.22; 2 Cor. 11.29).

                Iată cum se adresa apostolul Pavel credincioşilor din bisericile Galatiei (Gal. 1.1-2): “Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!” (Gal. 4.19). Din acest verset reiese că apostolul Pavel, care se străduia să aibă aceleaşi simţăminte (1 Petru 3.8) cu credincioşii din biserici, simţea şi el, în mod simbolic, durerile naşterii din nou, ca şi aceştia. Apostolul Pavel a folosit cuvântul iarăşi, pentru a ne arăta că el mai simţise şi în trecut durerile naşterii din nou pentru aceşti credincioşi, aşa cum le-au simţit şi ei înşişi. Desigur că aceste dureri, provin din faptul că omul cel vechi, care se lasă călăuzit de către firea pământească (2 Cor. 10.3), se împotriveşte Duhului Sfânt (Gal. 5.17).

                Din cuvintele apostolului Pavel, aflăm următoarele:

                - Există un moment de timp când debutează naşterea din nou, debut descris în mod simbolic prin durerile respective.

                - Până ce va muri omul cel vechi, şi va lua chip Domnul Isus Hristos într-un om, acesta va simţi în continuare durerile naşterii din nou.

                Din moment ce naşterea din nou debutează prin nişte dureri, şi într-un interval de timp se produc iarăşi aceleaşi dureri specifice, rezultă că naşterea unui om din nou este un proces care durează un anumit timp. Analizând atât succesiunea celor trei etape simbolice ale naşterii din nou, descrise mai sus, cât şi versetele: 2 Cor. 3.18; 4.16; Ef. 4.13-16; Fil. 1.6, vom ajunge la aceeaşi concluzie, că naşterea unui om din nou este un proces.

                Orice naştere firească, adică aducerea pe lume a unui nou-născut, este un proces care durează un interval de timp măsurat în minute sau ore. Iată deci că, atât aducerea pe lume a unui nou-născut, cât şi aducerea în Împărăţia lui Dumnezeu a unui om, prin naşterea sa din nou, nu sunt nişte evenimente care se produc instantaneu, ci sunt procese care durează fiecare, un interval de timp mai mic sau mai mare.

                Procesul naşterii din nou durează desigur un interval de timp, întrucât dezbrăcarea de omul cel vechi şi omorârea sa prin răstignire pe cruce, nu se face întotdeauna prea repede. Lupta pe plan spiritual, care se produce în omul la care procesul naşterii din nou a debutat, dar încă nu s-a încheiat, este descrisă în Rom. 7.14-25.

                Desigur că durata acestui proces este variabilă, în funcţie de persoana respectivă. Există oameni la care procesul naşterii din nou, durează o mare parte din viaţa lor (1 Tim. 1.6-7,19-20; 6.10; 2 Tim. 2.16-18,26; 3.1-8; 4.3-4). Sunt şi oameni, la care procesul naşterii din nou se pare că a debutat, dar este posibil (2 Tim. 4.14-15; Tit 1.10-16) ca aceştia să nu devină niciodată născuţi din nou cu adevărat (Evrei 6.4-8; 10.26-27). Procesul naşterii unui om din nou poate fi întrerupt (F.A. 5.1-11), atunci când omul respectiv ia decizia de a se întoarce de la Domnul Isus Hristos, înapoi la Satana (1 Tim. 4.1-2; 5.15; 2 Tim. 2.13; 2 Petru 2.1; Gal. 3.3).

                Procesul naşterii din nou este declanşat de către Duhul Sfânt (Gal. 3.3), iar transformările remarcabile amintite mai sus, care au loc în omul născut din nou, din Dumnezeu, sunt realizate tot datorită acţiunii regeneratoare întreprinse de către Duhul Sfânt (Ioan 3.5-8; 2 Cor. 3.17-18; Tit 3.5). Desigur că Duhul Sfânt va produce aceste minunate transformări într-un om, numai dacă omul respectiv Îl va lăsa să le producă, adică: nu I se va împotrivi (F.A. 7.51), se va lăsa călăuzit de către El (Rom. 8.14; Gal. 5.18), şi va asculta de îndemnurile Sale (Rom. 8.1,4-5), refuzând totodată să mai asculte de îndemnurile firii pământeşti (Rom. 8.12; 13.14; Gal 5.16-17; 2 Cor. 10.3).

                Aşa cum ştim, orice proces are un început şi un sfârşit. În capitolul următor, vom stabili că procesul naşterii din nou, debutează cu pocăinţa. Să vedem acum, când se încheie procesul naşterii unui om din nou.

                Un om poate să-şi dea seama că procesul naşterii sale din nou este încheiat, numai atunci când el constată că întregul său caracter a fost total (2 Cor. 5.17) regenerat. Ca atare, omul respectiv a devenit o făptură nouă (Gal. 6.15), care are gânduri sfinte (1 Cor. 2.16; 2 Cor. 10.5; Fil. 2.5; 4.7; Col. 3.2), ce izvorăsc dintr-o minte nouă (Rom. 12.2; Ef. 4.23), o inimă nouă (Ezec. 11.19-20; 18.31; 36.26-27) şi un duh nou (Ps. 51.10; Rom. 7.6), care se află în comuniune cu Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 6.17).

                Datorită transformărilor esenţiale produse de către Duhul Sfânt în omul născut din nou, acesta trăieşte o viaţă nouă (Rom. 6.4), neprihănită (1 Ioan 2.29), complet diferită de viaţa trăită anterior naşterii sale din nou. Întrucât în oamenii născuţi din nou, “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17), aceştia devin “un fel de pârgă a făpturilor” lui Dumnezeu (Iacov 1.18).

                Procesul naşterii unui om din nou, din Dumnezeu, se poate considera încheiat, atunci când omul respectiv poate declara cu toată sinceritatea, aşa cum a făcut-o şi apostolul Pavel, că Domnul Isus Hristos trăieşte în el (Gal. 2.20). De asemenea, toţi oamenii cu care vine în contact omul născut din nou, trebuie să poată observa cu uşurinţă că acesta are o fire dumnezeiască (2 Petru 1.4; 2 Cor. 3.18; Ef. 4.24), datorită faptului că Domnul Isus Hristos a luat într-adevăr chip în el (Gal. 4.19; Rom. 8.29; Ef. 2.10; Col. 3.10).

                Întrucât Domnul Isus Hristos este “despărţit de păcătoşi” (Evrei 7.26), orice om la care procesul naşterii din nou s-a încheiat, şi deci Domnul Isus Hristos trăieşte într-adevăr în el, nu mai poate păcătui (1 Ioan 3.9; 5.18).

                Iată deci că într-un om la care procesul naşterii din nou s-a încheiat, nu mai acţionează legea păcatului şi a morţii (Rom. 8.2; 7.5), care acţionează în toţi oamenii care nu sunt născuţi din nou, el fiind eliberat de către Domnul Isus Hristos (Ioan 8.36) de sub robia păcatului (Ioan 8.34-36; Rom. 6.6,16-22; 7.6), care aduce moartea, devenind astfel mort faţă de păcat (Rom. 6.2,11; 1 Petru 2.24).

                Un om păcătos nu poate avea viaţa veşnică (Gen. 3.22-24; Tit 3.11; Evrei 6.4-8; 10.26-27). Orice om născut din nou, este izbăvit de păcate (Rom. 6.22), devine sfânt şi are viaţa veşnică (Rom. 6.23).

                Fiindcă a devenit o făptură nouă, la un moment dat, orice om născut din nou va primi de la Domnul Isus Hristos şi o identitate nouă (Apoc. 2.17; 3.12; 22.4), fiind un om “din casa lui Dumnezeu” (Ef. 2.19-22). Întrucât orice om născut din nou, are încă de pe Pământ, cetăţenia cerurilor (Fil. 3.20; Ef. 2.6), el va umbla “după lucrurile de sus” (Col. 3.1) şi se va gândi tot “la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Col. 3.2).

                În mod practic, procesul naşterii unui om din nou, din Dumnezeu, se poate considera încheiat, atunci când omul respectiv are următoarele şase caracteristici:

                - “Crede că Isus este Hristosul” (1 Ioan 5.1; Ioan 1.12-13), şi ca atare “ascultă cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 8.47; 1 Ioan 4.6) şi le împlineşte în mod constant în viaţa sa (Matei 7.24-27; Iacov 1.22). În acest context, rezultă că naşterea unui om din nou, este un fenomen specific perioadei harului (Rom. 6.14), care se poate produce numai după ce a avut loc învierea Domnului Isus Hristos dintre cei morţi (1 Petru 1.3).

                - Nu mai poate păcătui (1 Ioan 3.9; 5.18).

                - Trăieşte în neprihănire (1 Ioan 2.29; 3.10).

                - Iubeşte pe toţi oamenii (1 Ioan 4.7).

                - Face numai fapte bune (3 Ioan 11).

                                                     

                - Biruieşte lumea (1 Ioan 5.4), care, aşa cum am văzut mai sus, zace în cel rău (1 Ioan 5.19). Biruinţa asupra sistemului de comportare “lumesc”, pervertit de către diavol, constă în faptul că orice om mântuit acţionează permanent, având grijă să se păzească pentru a nu fi întinat de către “lume” (Iacov 1.27). În acest sens, Sfânta Scriptură ne avertizează că orice om, care are relaţii strânse cu cei care nu se află pe calea mântuirii (1 Cor. 15.33; 2 Cor. 6.14-17), sau care are o comportare asemănătoare cu a celor care sunt “oameni de lume”, adică acţionează contrar modului de comportament al creştinilor (1 Cor. 5.11), este “vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4.4).

                Dacă un om are cu adevărat prima caracteristică, adică are într-adevăr o credinţă reală, le va avea în mod implicit şi pe celelalte cinci caracteristici, care, de fapt, decurg din aceasta. Într-adevăr, aşa cum vom afla pe larg citind capitolul consacrat credinţei, printre multele criterii prin care un om, care doreşte să fie mântuit, trebuie să-şi testeze credinţa (2 Cor. 13.5), se află şi celelalte cinci caracteristici ale unui om la care s-a terminat procesul naşterii din nou, adică: a avea o atitudine fermă de împotrivire şi respingere faţă de orice păcat (Ioan 16.8-9), a trăi în neprihănire (Hab. 2.4; Evrei 11.7; Rom. 1.17; 3.22; 4.13; 9.30; 10.4,6,10; Gal. 3.6; Fil. 3.9), a manifesta o iubire curată faţă de toţi oamenii (Gal. 5.6; 1 Tim. 1.5; Tit 3.15), a face numai fapte bune (Ef. 2.10; Col. 1.10; Tit 3.8; Evrei 6.9; Iacov 2.14-26; 2 Petru 1.5), a birui lumea (1 Ioan 5.4-5).

                Făcând o analogie cu procesul creşterii spre mântuire (1 Petru 2.1-2), putem considera că, în funcţie de măsura de credinţă (Rom. 12.3) avută la un moment dat, în viaţa unui om la care a debutat procesul naşterii din nou, pot exista şase stadii de dezvoltare. În mod convenţional, Sfânta Scriptură se referă la aceste stadii ale vieţii de credinţă, astfel: nou-născut, copilaş, copil, tânăr, om mare (matur) şi părinte.

                - Noul-născut în credinţă, este un om la care procesul naşterii din nou de-abia a debutat. Un astfel de om doreşte cu adevărat să se pocăiască, şi ca atare, s-a hotărât să se lepede de “orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire” (1 Petru 2.1-2). De asemenea, acest om se sileşte să aplice efectiv în viaţa sa învăţăturile Domnului Isus Hristos (Iacov 1.22-25).

                Un astfel de om, va trebui să se lase (1 Cor. 2.14) călăuzit de către Duhul Sfânt (Ps. 143.10; Ioan 16.13; Tit 3.5), care-L va învăţa cum să umble pe calea mântuirii (Ioan 14.26).

                Pentru a creşte “spre mântuire” (1 Petru 2.2), orice nou-născut în credinţă, se va hrăni cu “laptele duhovnicesc” (1 Petru 2.2; 1 Cor. 3.2), pe care-l va găsi în Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4.4; 1 Petru 1.23) aflat în Sfânta Scriptură.

                                                     

                - Copilaşul în credinţă (Matei 18.3; Marcu 10.15), sau pruncul în Hristos (1 Cor. 3.1; 14.20; Evrei 5.13), se va hrăni în continuare cu “laptele duhovnicesc” (Evrei 5.12-13), ajungând să aibă siguranţa absolută că prin pocăinţa sa, a fost posibil ca toate păcatele sale să fie iertate (1 Ioan 2.12). De asemenea, copilaşul în credinţă are certitudinea că L-a cunoscut personal pe Domnul Isus Hristos şi pe Dumnezeu-Tatăl (1 Ioan 2.13). Există totuşi posibilitatea, ca acel om care a rămas la stadiul de copilaş, să mai poată fi înşelat (1 Ioan 3.7) de către diavol (Apoc. 12.9; 20.3,8; 2 Cor. 11.3), pentru a mai păcătui (1 Ioan 2.1), sau pentru a nu se feri de închinarea la idoli (1 Ioan 5.21).

                Copilaşul în credinţă trebuie să ştie că persistenţa în păcate făcute cu voia, poate avea drept consecinţă participarea la judecata de apoi, în calitate de inculpat (Evrei 10.26-29), urmată de condamnarea, la aruncarea în iazul de foc (Apoc. 21.8).

                - Copilul în credinţă nu se mai lasă târât de diverse pofte lumeşti (1 Petru 1.14), datorită creşterii sale în credinţă (2 Cor 8.7; 10.15; 2 Tes. 1.3). Această creştere se realizează prin ascultarea de Dumnezeu, prin hrănirea cu Cuvântul lui Dumnezeu conţinut în Sfânta Scriptură şi prin manifestarea din plin a dragostei (Ef. 5.1-2). Copilul în credinţă se sileşte să devină sfânt (1 Petru 1.15).

                - Tânărul în credinţă, are o credinţă aşa de mare (Matei 8.10; 15.28; F.A. 6.5; Rom. 1.8), încât a reuşit să aplice în viaţa sa un timp mai îndelungat Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 2.14), fără să oscileze şi fără să mai repete păcatele de care deja s-a pocăit (Ioan 5.14; 8.11).

                Datorită faptului că a rămas în Domnul Isus Hristos, fiind tare în credinţă (2 Cor 1.24), tânărul a ajuns capabil să i se împotrivească diavolului (Iacov 4.7), şi să-l biruie (1 Ioan 2.13-14).

                Există mulţi oameni bătrâni ca vârstă, dar care nu au atins încă stadiul de tânăr în credinţă, rămânând tot la stadiul de copil în credinţă, fiind purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură (Ef. 4.14; 1 Cor. 14.20).

                - Datorită creşterii sale accentuate în credinţă (1 Cor 16.13; Iacov 2.5), tânărul în credinţă poate ajunge la statura de om mare (matur), atingând “înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4.13).

                - Părintele în credinţă (1 Ioan 2.13-14) are o credinţă ajunsă la maturitate (Rom. 4.16-22; Col. 2.5). El poate afirma fără să exagereze, că are o fire dumnezeiască (Ef. 4.24; 2 Petru 1.4), ca urmare a faptului că Domnul Isus Hristos trăieşte cu adevărat în el (Gal. 2.20).

                Părintele în credinţă a ajuns să se înfăţişeze “înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2.15).

                Părintele în credinţă a vestit Evanghelia la atât de mulţi oameni, încât a reuşit să vadă cum Duhul Sfânt a lucrat efectiv la inimile celor care au aflat mesajul Evangheliei, determinându-i să devină oameni născuţi din nou. Părintele în credinţă are minunatul privilegiu de a urmări cum evoluează cei la care a debutat procesul naşterii din nou, trecând prin stadiile de: nou-născut, copilaş, copil, tânăr, matur, pentru ca în final să ajungă şi ei la stadiul de părinţi, fiind astfel capabili să vestească şi aceştia la rândul lor Evanghelia (2 Tim. 2.2), cu puterea primită de la Duhul Sfânt (1 Tes. 1.5).

                Ideea principală pe care orice cititor trebuie s-o desprindă din acest capitol, se referă la faptul că procesul naşterii unui om din nou se poate considera încheiat, doar atunci când acel om s-a lăsat călăuzit în permanenţă numai de către Duhul Sfânt, şi a devenit astfel o făptură nouă (2 Cor. 5.17; Gal. 6.15), care are o minte nouă (Rom. 12.2), o fire dumnezeiască (Ef. 4.24; 2 Petru 1.4), şi care trăieşte cu adevărat o viaţă nouă (Rom. 6.4), fără să mai păcătuiască (1 Ioan 2.29; 3.9; 5.18).

                În multe biserici care se declară creştine (1 Cor. 5.11), dar care Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos doar “în felul lumii” (2 Cor. 5.16), se vehiculează diverse concepţii de sorginte omenească (Col. 2.8,22; 2 Tim. 4.3; Tit 1.14), complet străine de cuvântul lui Dumnezeu (Matei 13.14-15). În rândurile de mai jos, este dat un exemplu tipic de tratare superficială a procesului naşterii din nou.

                În Ioan 1.12-13, citim astfel: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”. Există oameni care interpretează aceste versete într-un mod eronat, şi astfel ajung la concluzia fundamental greşită, că naşterea din nou ar fi un act, care s-ar produce instantaneu, atunci când un om Îl primeşte (în sensul că Îl invită) pe Domnul Isus în viaţa sa. Alţi oameni nu înţeleg că în ultimele versete citate, se afirmă doar că acelui om care are o credinţă reală, i se conferă dreptul de a fi copil al lui Dumnezeu. Desigur că, aproape toţi cetăţenii unei ţări au dreptul de a candida la o funcţie foarte importantă în stat, cum este de pildă cea de preşedinte, dar aceasta nu înseamnă că toţi vor fi preşedinţi! Desigur că ultimele versete citate, se referă la existenţa unei credinţe reale, adică o credinţă care a fost testată, şi ea a trecut cu succes testele respective (2 Cor. 13.5). Aşa cum veţi citi în capitolul consacrat credinţei, unul dintre cele douăzeci şi patru de criterii, cu care se poate testa credinţa, se bazează pe faptul că orice om care are o credinţă reală a părăsit definitiv păcatele de care s-a dezis şi pe care le-a mărturisit (F.A. 19.18-19), şi ca atare nu mai continuă să păcătuiască (Dan. 6.4; Osea 5.2; Ioan 16.8-9; Tit 1.6).

                Iată cum, invocându-se versetele Ioan 1.12-13, precum şi alte câteva asemănătoare lor, evident interpretate greşit, oameni care încă mai păcătuiesc, sunt amăgiţi de către Satana (Apoc. 12.9; 20.3,8; 2 Cor. 11.3), prin intermediul unor predici neconcludente, pentru a crede că procesul naşterii lor din nou, din Dumnezeu, s-a încheiat, nesocotindu-se astfel versetele care ne învaţă că “oricine este născut din Dumnezeu, nu mai poate păcătui” (1 Ioan 3.9; 5.18). Astfel de concepţii periculoase, pot avea ca urmare banalizarea păcatului şi încurajarea sa în mod tacit. Să nu uităm că păcatul reprezintă ceva îngrozitor, împotriva căruia omul trebuie să lupte cu mijloace extrem de dure (Matei 5.29-30; 18.8-9; Marcu 9.43-48; 1 Cor. 9.27; Evrei 12.4).

                Pentru susţinerea concepţiei false, că un om la care s-a încheiat procesul naşterii sale din nou, din Dumnezeu, ar mai putea încă păcătui, se interpretează în mod eronat versetul 1 Ioan 3.9. Astfel, se afirmă că doar acea entitate care aparţine unui om numită “omul cel nou”, nu mai poate într-adevăr să păcătuiască, dar cea care continuă să păcătuiască este de fapt entitatea numită “omul cel vechi”. Această concepţie periculoasă, potrivit căreia după încheierea procesului naşterii unui om din nou, mai pot coexista în acesta în mod paralel şi acţionând în mod independent, cele două entităţi numite “omul cel nou” şi “omul cel vechi”, nu corespunde absolut deloc realităţii, întrucât:

                - Analizând cu atenţie contextul versetului 1 Ioan 3.9, adică versetele 1 Ioan 3.6-10, constatăm că acestea se referă la om ca la un tot unitar, şi anume la un om la care procesul naşterii sale din Dumnezeu s-a încheiat.

                                                  

                - În timpul desfăşurării procesului naşterii unui om din nou, are loc transformarea (2 Cor. 3.18; 4.16) “omului cel vechi” în “omul cel nou”.

                - Dacă procesul naşterii unui om din Dumnezeu s-a încheiat, entitatea numită “omul cel vechi” nu mai poate exista, întrucât un astfel de om a devenit “o făptură nouă”, în care “cele vechi s-au dus” şi “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17).

                - În momentul când procesul naşterii unui om din nou s-a încheiat, “omul cel vechi” nu mai există, întrucât putem considera, în mod simbolic, că acesta a murit răstignit pe cruce (Rom. 6.6-7; Gal. 2.20; Col. 3.3), şi a “fost îngropat” (Col. 2.11-12). Putem considera că omul cel vechi a murit, atunci când firea pământească păcătoasă nu mai are putere să-l influenţeze pe om în rău în nici un fel (2 Cor. 10.3), întrucât aceasta a murit răstignită pe cruce (Gal. 5.24), iar în locul ei omul respectiv a primit o fire nouă dumnezeiască (2 Petru 1.4; Ef. 4.24; 2 Cor. 3.18).

                - Odată cu moartea “omului cel vechi”, creştinul s-a dezbrăcat complet de acesta (Ef. 4.22; Col. 2.11; 3.9) şi s-a îmbrăcat în Domnul Isus Hristos (Rom. 13.14), devenind “o făptură nouă” (Gal. 6.15), în care “toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor. 5.17).

                - Un om la care procesul naşterii din Dumnezeu s-a încheiat, nu se mai lasă călăuzit de firea sa pământească (2 Cor. 10.3), adică nu mai păcătuieşte (Ef. 2.1-3; 1 Petru 4.1-3; 2 Petru 1.9), întrucât orice om care se lasă călăuzit de către firea sa pământească este vrăjmaş al lui Dumnezeu (Rom. 8.7-8; Iacov 4.4).

                - Trupul omului născut din Dumnezeu, fiind un Templu al Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19; 3.16), nu mai poate păcătui, întrucât el nu mai aparţine omului respectiv (1 Cor. 6.20; 2 Cor. 8.5), ci lui Dumnezeu, care locuieşte în acest Templu (2 Cor. 6.16; Ef. 2.21-22).

                - Desigur că, dacă în omul la care procesul naşterii din nou s-a terminat, nu mai există “omul cel vechi”, întrucât s-a transformat în “omul cel nou”, nu mai are cine să păcătuiască, întrucât omul născut din nou “este mort faţă de păcat” (Rom. 6.2,7,11).

                Analizând atent Biblia, vom ajunge la concluzia că, la un om care va fi mântuit (2 Tim. 4.18), procesul (Gal. 4.19; 2 Cor. 3.18; 4.16; Ef. 4.13; Fil. 1.6) naşterii sale din nou, din Dumnezeu, se va încheia cu siguranţă în timpul vieţii sale pământeşti.

                                               

Smerenia

Smerenia nu este o mască, este un scut care apără inima de pericolul mândriei.

Omul pocăit, sincer şi smerit, este asemenea unui vas plin; nu sună a gol niciodată!

Smerenia este cheia ce deschide Cerul.

                   

                         De ce să fii creștin?

A fi creștin este singurul lucru care poate face pe fiecare om total fericit indiferent cât de nefericit și de sărman ar fi.

                     Rugațivă neîncetat

Vrei să ai viață, da, viață din belșug, tot mai mult, înaintare continuă, tot mai multă curățire și purificare, asemănare cu chipul lui Hristos - vrei să înaintezi mereu, pas cu pas, atunci roagă-te și roagă-te, da, roagă-te neîncetat!

                  Dumnezeu dă har celui smerit

Smerenia este temelia pentru toată mântuirea, iar acum îmi stă luminos în fața ochilor că, în înțelegere profundă, nu este vorba de nimic altceva, decât de smerenie. Dumnezeu dă har celui smerit, și ceea ce oamenii cred despre mine, nu joacă nici un rol. Cel mândru, cel care se înalță singur sau cel înfumurat și se crede înțelept Îl primește pe Dumnezeu ca împotrivitor.

                          Legea smereniei

Cel care din acțiune proprie merge în jos - va fi ridicat. ...Dacă ești puțin de tot smerit, îți reușește puțin de tot, dar dacă ești foarte smerit, îți reușește foarte bine.

             „Toată smerenia și toată blândețea”

Nu este nicio exagerare în Scriptură. ... „Toată smerenia și toată blândețea” - atunci ești înrădăcinat și întemeiat în smerenie și blândețe, atunci este așa că, pur și simplu, nu poți altceva decât să fii smerit și blând.

               Ascultare fără a înțelege

Sunt unii care percep ascultarea așa că - dacă ei personal sunt de acord cu ce scrie în Biblie, atunci sunt ascultători. Dar asta nu este ascultare - atunci când eu înțeleg că așa este. Ci atunci fac ceea ce înțeleg.

                                                                                     Elias Aslaksen

                     

                           Smerenia

Ne spune Sfânta Scriptură acum că trebuie să fim smeriți

Ca să căpătăm lumină sfântă de sus și de rău să fim feriți

Dumnezeu ne-a dat credință aleasă atunci când ne-am pocăit

Păcatul nostru greu Domnul Isus pe cruce din plin la nimicit.

Ahab a păcătuit și D-zeu i-a spus ca vine nenorocirea

El sa smerit prin post și D-zeu la cruțat să nu vadă pieirea

Smerirea te apără bine de nenorocirile , care te pîndesc

Și de duhurile cele rele care mereu cu tine se războiesc.

Prin post de smerire și rugăciune cerem orșice de la D-zeu

Așa cum Ezra a cerut o călătorie fericită pe al său traseu

Pentru noi și copiii noștrii și pentru tot ce al nostru era

Ca să nu ne atace dușmanul și pentru a nu ne întrista.

D-zeu face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept

Și El învață pe cei smeriți calea Sa de aceia fii înțelept.

Veniți să ne închinăm și să ne smerim și să ne plecăm

Genunchiul înaintea Făcătorului nostru și să-L adorăm.

Când nu suntem smeriți rătăcim călăuziți de mândrie

Și nu putem păzi Cuvântul Tău căci totul este doar teorie.

Este spre binele nostru când Tu lucrezi și ne smerești

Ne spune Cuvântul Tău căci Tu Doamne așa ne iubești

Astfel nu vom mai fi batjocoritori ,mândri și îngâmfați

Căci Tu dai har celor smeriți, și sunt ocrotiți și ajutați.

Când vine mândria vine și rușinea să ne însuflețească

Dar înțelepciunea este cu cei smeriți ca o mană cerească.

Mândria din interiorul unui om îl îngâmfă și-l îl doboară,

Dar cel smerit capătă cinste și are o curăție interioară.

Căci neprihănirea oamenilor cinstiți îi cîrmuiește fără teamă

Dar vicleniile stricaților le aduc pieirea și viața li se destramă.

Înaintea Ta Doamne poate se vor smeri cu rugăciuni

Și se vor întoarce de la calea lor cea rea de la păcate și minciuni

Pentru că ni sa arătat ce este bine și ceea ce cere D-l de la noi

,, Să faci dreptatea să iubești mila și să umbli smerit cu D-zeu.,,

Doamne Tu locuiești în locurile înalte în sfințenie fără limite

Ești și cu omul zdrobit și smerit să înviorezi duhurile smerite,

Să îmbărbătezi inimile zdrobite și să tămăduiești ce e bolnav

La Tine este puterea de vindecare și Tu întărești pe cel firav.

Doamne ai intrat în Ierusalim, neprihănit , biruitor și smerit

Călare pe un măgar pe mânzul unei măgărițe și ai fost diferit

Și ai zis luați jugul meu asupra voastră , Eu sunt blînd și smerit

Și ve-ți găsi odihnă pentru sufletele voastre, negreșit.

Oricine se înalță va fi smerit ne spune Sfânta Scriptură

Orcine se smerește va fi înălțat, adevăr pentru orce făptură

De aceia smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța

Și în toate legăturile să fim împodobiți cu smerenie

și El ne va binecuvînta

24.02.2018    Constantin Sferciuc

Civilizația creștină

Civilizația crestina

Tot ce face Tatal face si Fiul întocmai.

Ioan 5:19

Isus a luat din nou cuvântul si le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe

Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai.

Asemanari între Vechiul Testament

și Noul Testament
Vechiul Testament incepe Nasterea sau Genesa
Noul Testament incepe cu nasterea Domnului Isus Hristos

Vechiul Testament poporul a plecat in Egipt
In Noul Testament familia Domnului Isus Iosif si Maria impreuna cu Pruncul au plecat in Egipt

In Vechiul Testament o multime de prunci de parte barbateasca au fost omorati de Faraon in Egipt
In Noul Testament o multime de prunci de parte barbateasca din Betleem au fost ucisi de Irod.

In Vechiul Testament Dumnezeu le-a dat mana ,paine din cer
In Noul Testament Domnul Isus a inmultit painile si a hranit mii de oameni

In Vechiul Testament poporul a trecut prin ape care s-au despicat in fata lor si ei au trecut ca pe uscat
In Noul Testament Domnul Isus a mers pe ape fara sa se scufunde

In Vechiul Testament Dumnezeu le-a vorbit de pe munte dand cele zece porunci
In Noul Testament Domnul Isus le-a vorbit de pe munte dand cele noua fericiri si a zecea adica prima e sa-l ai pe D-l Isus in inima ta.

In Vechiul Testament se cauta tara Canaan
In Noul Testament se cauta Imparatia Cerurilor Mat 3.2

In Vechiul Testament poporul a fost dus de Dumnezeu prin pustie.
In Noul Testament Domnul Isus a fost dus de Duhul in pustie sa fie ispitit de diavolul Mat 4.1

In Vechiul Testament poporul a stat in pustie patruzeci de ani
In Noul Testament Domnul Isus a stat in pustie patruzeci de zile Mat 4.2

In Vechiul Testament poporul a fost ispitit cu privire la mancare si bautura
In Noul Testament Domnul Isus a fost ispitit cu privire la mancare Mat. 4.3

In Vechiul Testament poporul a ispitit pe Dumnezeu
In Noul Testament Domnul Isus nu a vrut sa-l ispiteasca pe Dumnezeu Mat 4.7

In Vechiul Testament poporul a fost ispitit sa se inchine inaintea bogatiilor si au facut un vitel din podoabele lor de aur si s-au inchinat inaintea lui.

In Noul Testament Domnul Isus a fost ispitit si El sa se inchine ca sa primeasca averi si bogatii pe pamant dar a refuzat Mat. 4.10

In Vechiul Testament erau doi conducatori care au scos poporul din Egipt sa-l duca in Canaan,Moise si Aaron.
In Noul Testament erau doi conducatori ca sa scoata poporul si sa-l duca in Imparatia Cerurilor,Domnul Isus si Ioan Botezatorul Mat.4.17

In Vechiul Testament ca sa ajunga in tara Canaan trebuia sa nu se pacatuiasca impotriva Domnului.
In Noul Testament ca sa se ajunga in Imparatia Lui Dumnezeu trebuia pocainta si nastere din nou. Ioan 3.5

In Vechiul Testament sa adus legea prin Moise.
In Noul Testament sa adus harul prin Isus Hristos

In Vechiul Testament se cer anumite haine care trebuiau purtate in anumite ocazii.
Exod 28: 1-43
In Noul Testament se cer haine pentru a fi imbracat in omul din launtru. Efes 6 14-18

In Vechiul Testament se pune accentual pe omul din afara.
In Noul Testament se pune accentual pe omul din launtru

In Vechiul Testament de multe ori mania Lui Dumnezeu a izbucnit.
In Noul Testament sa aratat deseori bunatatea Lui Dumnezeu.

In Vechiul Testament poporul a fost incercat prin celelalte popoare.
In Noul Testament cei evlaviosi ajung sa fie prigoniti.

In Vechiul Testament Domnul le-a dat doua table din piatra cu poruncile Sale
In Noul Testament Domnul a dat doua Testamente:Nou si Vechiul Testament In Vechiul Testament

Dumnezeu le-a dat sarbatori ca poporul sa aiba acele stari inalte de bucurie.
In Noul Testament Dumnezeu a dat Duhul Sfant ca credinciosii sa aiba mereu acele stari inalte de bucurie .

In Vechiul Testament sa aratat slava lui Moise prin stralucirea fetei lui.

In Noul Testament sa aratat slava Domnului Isus prin inalbirea hainelor Lui cand statea de vorba cu Moise si Ilie.
In Vechiul Testament sa aratat slava si puterea Lui Dumnezeu facand minuni de darmare a Egiptului si protejand poporul Sau

In Noul Testament sa aratat slava si puterea Lui Dumnezeu prin minuni de vindecare si de inviere

In Vechiul Testament sa dat o zi de sabat
In Noul Testament harul constituie un sabat

In Vechiul Testament sa facut un chivot ca marii preoti sa se intalneasca cu Dumnezeu .

In Noul Testament sa dat Duhul Sfant ca oamenii sa-L aibe pe Dumnezeu in fiinta lor.

In Vechiul Testament sa facut un sfesnic ca sa lumineze.

In Noul Testament credinciosii ei insasi sant o lumina pentru cei din jur.

In Vechiul Testament se jertfeau animale pentru curatirea oamenilor de pacate.
In Noul Testament sangele Domnului Isus Hristos curateste orce pacat din trecut, present si viitor.

In Vechiul Testament unele animale erau necurate
In Noul Testament Dumnezeu a curatit toate lucrurile prin jertfa Domnului Isus

In Vechiul Testament sa trimis doisprazece iscoade ca sa cerceteze tara Canaanului Numeri 13

In Noul Testament sa trimis doisprazece apostolic si li sa dat putere sa scoata afara duhurile necurate sis a tamaduiasca orce boala si orce neputinta Mat 10

In Vechiul Testament numai doua din 12 iscoade a intrat in tara Canaan restul au cazut
In Noul Testament din 12 apostoli numai unul a cazut si a fost inlocuit.

In Vechiul Testament era cortul intalnirii, era templul din Ierusalim si acolo preotii se intalneau cu Dumnezeu

In Noul Testament este trupul numit de Domnul Isus templu si acolo vine Dumnezeu in inima.

In Vechiul Testament se lucra cu poporul ca un tot unitar.
In Noul Testament Dumnezeu lucreaza cu fiecare individ in parte.

In Vechiul Testament omul a fost facut la sfarsitul lucrarii  dupa ce au trecut sase zile de creatie.
In Noul Testament intai se naste Omul Isus Hristos si dupa El vin toate lucrurile.

In Vechiul Testament omul intai Adam a murit si nu a reusit sa mai invieze
In Noul Testament Omul al doilea Adam a murit si a inviat pentru-ca Dumnezeu e Stapan si peste viata si peste moarte.

In Vechiul Testament mana cu care se hranea poporul era ca bobul de coriandru
In Noul Testament painea care a fost binecuvantata de Domnul Isus provenea prin inmultire Domnul o inmultea prin ea insasi cand era atinsa de mainile ucenicilor si cu cat era rupta mai mult cu atat se inmultea mai mult si crestea in mainile ucenicilor instantaneu.o paine normal creste cand e cruda dar minunea a facut ca painile sa creasca cand era coapta. Aceasta paine avea o abilitate era inteligenta cand s-au saturat toti a incetat sa se inmulteasca.

In Vechiul Testament poporul a mancat prepelite pe care Domnul le-a adus.
In Noul Testament poporul a mancat peste pe care Dumnezeu la inmultit.

In Vechiul Testament erau animale necurate si cei ce mancau din ele se faceau necurati.
In Noul Testament nu ce intra in gura spurca pe om ci ce iese din gura aceea spurca pe om pentruca vine din inima. Mat.15:11- 19

In Vechiul Testament a ingaduit barbatilor sa-si lase sotia din anumite motive.
In Noul Testament doar din pricina de curvie(caci curvia si sfintirea sant lucruri potrivnice) Mat.19.9

In Vechiul Testament sa facut in Egipt un intuneric de trei zile.
In Noul Testament sa facut un intuneric de trei ore cand a fost rastignit Domnul Isus. Mat. 27.9

In Vechiul Testament Dumnezeu a nimicit lumea veche printr-un potop. Gen. 7.10
In Noul Testament se vorbeste de-o nimicire prin foc. 2petru 2.10

In Vechiul Testament sa facut o corabie si acolo era salvarea omenirii Gen. 6: 14-18

In Noul Testament Biserica Domnului Isus este salvarea omeniri Mat.16 18 Efes 5.23

In Vechiul Testament Inainte de potop cu un capitol scrie despre fii Lui Dumnezeu ca erau pe pamant si s-au casatorit; deci inainte de orce nenorocire majora cum va fi potopul care urma Dumnezeu si-a trimis fii. Gen.6: 1,2

In Noul Testament scrie ca venirea Domnului Isus precede vremurile din urma si orcine crede ca Isus este Fiul Lui Dumnezeu este nascut din Dumnezeu deci este Fiul Lui Dumnezeu si acum vedem in vremurile din urma adica vremurile noastre multimea Fiilor Lui Dumnezeu deci prin asta Dumnezeu instiinteaza omenirea de ce va urma potopul de foc care aduce un sfarsit ineminent si un inceput nou , cer nou si pamant nou , in care va locui neprihanirea. 1Ioan 5-1 2Petru 3.10-13

In Vechiul Testament menirea lui Moise era sa scoata poporul din Egipt si sa-l duca in Canaan

In Noul Testament menirea Domnului Isus este sa mantuiasca omenirea si sa-i duca in Imparatia Lui Dumnezeu

Immanuel Immanuel Arabic Christian Song

Petru Popovici Multi chemati la pocainta dar putini pocaiti ( mai rar ...

Florin şi Maria Şimon - Dragoste Dumnezeiască

Florin şi Maria Şimon - Dragoste Dumnezeiască

Hava Maranatha - Doua inimi prin credinta (Cantare de nunta)